content top

Primul an de scoala al Sofiei ma paralizeaza de teama

Anul asta, copilul meu merge la scoala si tare imi e teama…As fi vrut sa pot alege o scoala altfel, o scoala care sa nu-i omoare spiritul si entuziasmul de a cunoaste lucruri noi. O scoala unde invatatorii/ profesorii sa fie un exemplu pozitiv pentru ea. Nu as fi vrut sa o duc cu teama. Cu teama ca nu stiu mai nimic despre omul cu care va petrece cel putin 4 ore pe zi. Ca asa e la scolile de stat…nu ai dreptul sa alegi liber…E asa: unde nimereste copilul, aia e…Da, o sa mi se sopteasca din public ca  “merge cu spaga” dar cred ca eu si sotul meu suntem niste inadaptati din punctul asta de vedere, ca imi vine total peste mana sa “ofer atentii”. Asa ca am ales sa go by the rules. Am inscris-o si acum asteptam cu sufletul la gura sa vedem unde nimereste, daca o sa fie bine sau nu.

Dar nu imi fac iluzii. La orice dascal ar nimeri, tot in sistemul de stat defilam. Tot in acelasi sistem nauc  …in care dezvoltarea personala, sociala si emotionala sunt total ignorate. Important e cata informatie reusim sa acumulam in cel mai scurt timp posibil, prin toceala maxima si disperata, ca pe urma sa o uitam complet ca sa facem repede loc pentru alta noua, pentru ca altfel ni s-ar scurtcircuita creierul. Alta informatie noua despre care copiii se intreaba la ce foloseste si ce sens are pe lumea asta pentru ca, de cele mai multe ori, pare ca nu are nici o legatura cu lumea reala in care ei traiesc. Se vor intreba si vor incerca sa se adapteze acestui sistem. Unii vor reusi (si vor fi laudati si acceptati si vor prinde aripi si curaj),  altii nu vor reusi si vor fi etichetati de catre acelasi sistem, de catre parinti, de catre ceilalti copii. Vor avea o parere proasta despre ei si vor fi, cel mai probabil, cei mai multi dintre ei, incapabili sa isi dezvolte aptitudinile si sa se adapteze. Li se va taia avantul si vor ajunge, mai tarziu, dezorientati si buimaci, in fata unor alegeri imposibile legate de cariera si drumul lor in viata.

Noi, ca oameni maturi ce suntem, vom sta pe margine si vom comenta: “Tz Tz Tz…ce ti-e si cu generatia asta noua, dom’le…Niste neica nimeni, niste descreierati, niste indisciplinati. Noi nu eram asa dom’le…Nush cu cine seamana.”

Dar nimeni nu se intreaba vreodata “Dar de ce?”, “Ce putem face?”, “Ce si cum putem schimba sa le fie mai bine?”. De asta, in scolile romanesti de stat psihologii sunt luati la misto. Pentru ca nu se intreaba nimeni daca putem invata ceva de la ei, daca ne pot ajuta cu ceva: “Noi stim, am dascalit generatii intregi de elevi. Nu avem nevoie de lectii de la voi.”

In fine, ca sa revin, mi-as fi dorit o scoala care sa ajute copilul sa isi descopere talentul si inclinatiile, sa incurajeze pasiunile, sa ii dea posibilitatea sa experimenteze, sa ii antreneze curiozitatea si sa ii dea curajul de a initia activitati si a dezvolta proiecte, de a-l face sa se intrebe, sa descopere singur. O scoala unde copilul sa invete prin descoperire, arta, miscare. Pare ca unele scoli private incearca sa ia calea cea buna. Dar, deocamdata, aceste scoli private raman doar un vis, cel putin pentru mine. Va trebui sa ne multumim cu ce avem.

M-am gandit foarte bine atunci cand am ales si din pacate nu am certitudinea ca, asa cum stau lucrurile acum in toata lumea din punct de vedere economic, voi putea sa imi sustin copilul 8 ani intr-o scoala privata. Dar daca vreunii dintre voi credeti ca aveti aceasta putere financiara, va recomand o scoala faina: Școala particulară Little London Pipera (București). Ei mi-au trimis niste informatii pe e-mail si, uitandu-ma pe prezentare, mi-a venit ideea sa-mi scriu oful in articolul asta. Mai multe info gasiti aici:

Articole Similare:

Pin It

Comentariile sunt inchise.