content top

Fiecare mama cu acumulatorii ei :)

Dragii mei, ma ruga cineva sa scriu despre viata mea de mama…despre cum fac eu sa raman fresh si mai mereu gata de joaca cu copilul, despre ce acumulatori miraculosi folosesc ca sa pot sa-mi fac si jobul, sa fiu vioaie, sexy mama :) ), sa ma joc cu copilul dupa ce vin de la job. Recunosc ca-i treaba cam grea asta, de vreme ce nu prea-mi plac discutiile de mame, dar promit sa ma straduiesc.

In primul rand, pentru cine nu stie, pe langa faptul ca am un copil foarte energic, l-am mai crescut si mai mult singura, caci deh, al meu sot e programator, lucra de dimineata pana noaptea si de noaptea pana dimineata, asa ca eu am ramas cu celelalte sarcini si a trebuit sa ma descurc cum, necum.

Asadar, doar ca sa ne amuzam putin, facutul mancarii pentru bebe se desfasura destul de anevoios, cu mine tocand legume la viteza maxima – orice tocator automat ar fi palit in fata mea – si copilul stand intr-un dulap de bucatarie chiar langa mine si jucandu-se acolo cu diverse oale si ulcele. Mai tocam rapid un morcov, mai faceam o bezea spre dulapul cu pricina, mai o ceapa, mai o maimutareala si tot asa pana terminam trebusoara.

Copilul meu era atat de rapid si de energic incat cel mai rapid soricel din intregul Mexic, adicatelea Speedy Gonzales, s-ar fi rusinat in fata lui. So, pe la 4 luni a sarit din pat, pana la 8 luni s-a tarat prin casa, mai in patru labe, mai in picioare tinandu-se de ce apuca, la 9 luni mergea cativa pasi singura, restul de mana. Iesirile noastre in parc ma infatisau in postura de cocosatul de la notre-dame, stand aplecata si tinand copilul sa mearga, in timp ce celelalte mame cu copii de aceeasi varsta isi plimbau senine copiii in carucior. Nu va spun despre cum era cand a inceput sa fuga…

Ii cantam, ii spuneam povesti si ii vorbeam despre toate lucrurile care ii trezeau interesul, cred ca ore in sir, pana imi obosea vocea, caci ii placea foarte mult…ma plimbam cu ea pe unde ma purta ea, caci era incantata sa vada si sa descopere…cand aveam treaba, trebuia sa fiu foarte inventiva ca sa o pot tine langa mine. Nu a fost usor nici psihic dar nici fizic, insa ghiciti ce? Acumulatorii mei se incarcau tot prin efort fizic…

Cred ca functionam ca un soi de dinam, ca altfel nu-mi explic. Da, in tot programul ala incarcat si solicitant, eu imi incarcam bateriile iesind la 6 jumate dimineata sa alerg – cand copilul dormea – si seara la sala – cand o lasam o ora si fugeam. Era un refresh extraodinar pentru mine. Si mai e ceva…un copil te face sa vezi lumea prin alti ochi, sa descoperi, sa TE descoperi. Iti da o stare de flow care te energizeaza. Cine n-a incercat inca de teama sau ca nu-i pregatit, recomand :) .

A fost si greu dar si frumos…Insa acum, ca mi-am amintit, cred ca stiu de ce am ramas la un singur copil. Caci, cumva, a fost ca si cum am crescut mai multi in acelasi timp.
Acum, ca e mai mare, mi se pare totul mult mai usor. Job + copil mare nu-i asa de solicitant ca “doar copil mic”. Iar incarcatorul de acumulatori e acelasi: copilul in sine si felul lui de a-mi arata mereu lumea prin alti ochi, mai un alergat, mai o sala, mai un masaj. Incercati, daca n-ati facut-o deja – vorbesc si de copil si de antrenament :P -

Voi cum va incarcati bateriile?

 

Articole Similare:

Pin It

Comentariile sunt inchise.