content top

Ce NU ar trebui sa fac?

Rasuflu usurata. S-a incheiat inca o saptamana de munca. Ies pe usa biroului, incercand sa las acolo toata tensiunea acumulata in ultimele 5 zile. Pornesc spre gradinita, bucuroasa ca noul birou e doar la cativa pasi.

Mi-e dor de Sof. Schimbarile si stresul ultimelor luni sunt bune si ele la ceva…apreciez altfel timpul petrecut cu cei dragi si sunt mai chibzuita in felul cum il impart.

Ajungem acasa si ne aruncam in canapea cu doua pungi de seminte si suc langa noi. Sof e bucuroasa. Ne uitam impreuna la Rapunzel. O tin in brate si ma uit cand la film, cand la ea. Si-a luat o punga de seminte mari, ca sa le poata desface singura. Desi are deja 5 ani, manutele ii sunt ca de bebe. Degetelele grasute muncesc de zor la desfacutul semintelor. Unghiile ii sunt putin negre, de la coji. “Cele mai dulci manute pe care le-am vazut…”, ma gandesc.

Filmul are ceva momente amuzante. Ea rade cu pofta, descoperindu-si dintisorii albi si mici ca de margele. Gropita din obraz e tot acolo si tot fermecatoare iar mirosul pielii tot de nou nascut. Stresul si oboseala mea au disparut de tot.

La o scena mai romantica imi spune:

- Mami, eu o sa ma marit cu Edi.

- Asa? Super! Dar de ce l-ai ales pe Edi? De ce nu l-ai ales, spre exemplu, pe Tudor?

- Pentru ca ma distrez mult cu Edi. Vorbim prostii si radem.

Stie ca nu imi place cand spune prostioare si totusi imi vorbeste deschis si fara teama. Zambesc. Incepem un concurs de sarit coarda in casa. Topaim, numaram, pana ne impiedicam si radem impreuna. Se uita la mine cu ochii ei mari, caprui si stralucitori. E fericita.

Am ajuns deja la 100 de sarituri, in timp ce ma gandeam…”oare ce trebuie sa fac eu, ca atunci cand va fi mare sa ramana la fel de sincera si de fericita? Sau ce NU ar trebui sa fac?…”

 

Articole Similare:

Pin It

Comentariile sunt inchise.