content top

“Iti dau eu cateva ca sa ai motiv de plans” – e cineva care n-a auzit asta cand era mic?

 

lacrimi si crize de furie, aletha solter

Lacrimi si crize de furie, Aletha Solter

“E rusine sa plangi”, “Iti dau eu cateva ca sa ai motiv de plans”, “Copiii  mari nu plang”, “Shhhh gata, gata, nu mai plange”….Continuati voi lista cu reactii ale adultilor in fata plansului copiilor.

Lacrimile si crizele de furie ale copilului ne panicheaza sau ne scot din sarite. Am face orice sa nu ii auzim pe cei mici plangand si mai ales tavalindu-se prin magazin in fata raftului cu masinute/ papusele. Ne e teama de privirile dezaprobatoare ale celorlalti (“oare ce spune lumea despre mine”) . Cateodata consideram plansul copilului ca fiind un esec personal (“nu am stiut sa-l educ”, “nu stiu sa-mi fac copilul fericit” etc). Alta data ni se pare ca a opri plansul este echivalent cu a opri durerea copilului.

E normal sa privim lucrurile asa, pentru ca suntem tributari propriei educatii. Si, chiar daca acum stim teoria, tot este foarte greu sa o aplicam. Sa luam exemplul meu: am incercat permanent sa ma educ si sa nu-mi mai pese de ce spune lumea, stiu toata teoria educatiei prin conectare, fara pedepse si recompense etc. Le stiu, le-am citit, mi le-am insusit cat am putut. Eh, tot am sentimentul ala de jena si discomfort in momentul in care Sof a mea incepe sa planga sau sa aiba o criza. Evident ca nu ii dau curs dar…e tot acolo desi nu are ce sa caute.

Nu are ce sa caute pentru ca plansul este un mecanism extraordinar care ne-a fost dat pentru a ne regla si a ne elibera frustrarea, durerea, stresul, nemultumirea. Faptul ca un copil nu plange sau nu protesteaza (de teama, de rusine etc) nu inseamna ca e cuminte. Inseamna doar ca se pregateste sa fie un adult care nu o sa poata sa dea curs propriilor emotii, nu o sa poata sa si le recunoasca si sa traiasca in acord cu propriul lui eu. Inseamna ca se pregateste sa fie un butoi cu pulbere care va exploda la un moment dat.

Stiu, imi veti spune ca toti va spun cum sa nu faceti, dar nimeni nu spune cum sa faceti. Eu zic sa incercati sa ii acceptati plansul sau criza de furie. Sa nu va mai fie teama de plans si sa nu mai incercati sa-l opriti cu bataia sau cu pedeapsa sau, la fel de rau, cu a indeplini toate dorintele copilului in orice moment si orice conditii. Acceptarea plansului nu inseamna lipsa limitelor. Din contra, dupa cum veti vedea in interviul cu Aletha Solter, cu cat va veti cunoaste mai bine copilul, cu atat veti putea intui ca el cauta un motiv de descarcare atunci cand nu-i place nimic, cand protesteaza la orice etc. Trasarea limitei la momentul potrivit declanseaza plansul sau criza. Puteti chiar avea grija ca cei mici sa se descarce acasa, inainte de a pleca la magazin, parc etc…

Sunt multe de spus, de citit, de studiat. Sunt convinsa ca fiecare are intrebari cu privire la situatii specifice prin care a trecut. Eu va recomand interviul de mai jos si cartea Alethei (“Lacrimi si crize de furie“) care acum este tradusa si in limba romana.


Articole Similare:

Pin It

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>